Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a făcut un anunț pentru fermierii tineri care cer anul acesta ajutor pentru instalare că este obligatoriu, pentru încasarea banilor, să fie îndeplinită condiția celor 24 de luni. Fondurile disponibile pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” sunt de 20.000.000 Euro, pentru agricultorii tineri.
Sprijinul pentru tinerii fermieri care vor să se instaleze ca șefi de exploatație a crescut anul acesta de la 40.000 de euro per fermier la 60.000 de euro per fermier pentru fermele mici și de la 50.000 de euro per fermier la 70.000 de euro per fermier pentru fermele de dimensiuni mai mari.
Mulți dintre tinerii fermieri care vor să obțină acești bani se împiedică însă în condiția celor 24 de luni. Din păcate, această condiție nu poate fi eliminată nici în acest an.
Tinerii fermieri au posibilitatea să acceseze Măsura 4.1 ”Investiții în exploatații agricole”, care este împărțită anul acesta în mai multe submăsuri.
Finanțarea nerambursabilă acordată prin măsura 6.1 este 100% nerambursabilă și se acordă pentru o perioadă de maxim 3 sau 5 ani (perioada de 5 ani se aplică doar pentru sectorul pomicol).
Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri se acordă sub formă de primă în două tranșe (75% din cuantumul sprijinului la încheierea Deciziei de Finanțare și 25% din cuantumul sprijinului se acordă cu condiția implementării corecte a Planului de Afaceri).
Transferul exploataţiei se realizează prin intermediul documentelor de proprietate şi arendă, concesionare.
Exploataţia agricolă produce în principal produse agricole vegetale și animale pentru consum uman şi hrana animalelor.
Sunt eligibile în cadrul Măsurii 6.1, investițiile în ferme zootehnice (de exemplu: bovine, ovine, caprine, suine, păsări, apicultură), precum și cele în sectorul vegetal. De exemplu, sunt foarte căutate investițiile în legumicultură, fie că sunt în spațiu deschis, în câmp, fie că vorbim despre sere și solarii de legume. Totodată, prin Măsura 6.1, se poate obține sprijin pentru producerea de material săditor sau chiar pentru pomicultură.
Sprijinul va fi utilizat pentru realizarea Planului de Afaceri şi activitatea economică desfăşurată de beneficiar. Cheltuielile propuse în Planul de Afaceri, inclusiv capitalul de lucru, achiziția de teren sau material biologic, efectuare de studii precum şi activităţile relevante pentru implementarea corectă a Planului de Afaceri aprobat, pot fi eligibile, indiferent de natura acestora.
Pentru Măsura 4.1 Investiții în exploatații agricole sunt alocate 760 milioane euro.
Ajutoarele se vor împărți în felul următor:
- achiziţii simple de utilaje agricole şi de irigaţii la nivelul fermelor – 125 de milioane de euro;
- condiţionarea şi procesarea în fermă pentru sectorul vegetal – 55 milioane de euro şi zootehnic – 55 de milioane de euro;
- achiziţia de utilaje pentru tinerii fermieri – 75 de milioane de euro;
- investiţii în ferme zootehnice, producţie primară, condiționare şi marketing – 240 de milioane de euro şi 60 de milioane pentru zona montană;
- investiţii în ferme legumicole, inclusiv în spaţii protejate – 100 de milioane de euro;
- condiţionarea şi procesarea în ferme în domeniul legumicol – 50 de milioane de euro.
- MADR: un subsidiu va atinge peste 5 mii de Euro

- Producția de grâu ridicată la un nivel de peste 15 milioane de tone fiind cea mai mare recoltă din ultimii 14 ani

- Exporturile mondiale de porumb dulce conservat a ajuns la un miliard de dolari

- Crește ponderea grâului boabe în importurile europene de grâu

- Importurile globale de linte cresc la 1,7 miliarde de dolari


