
Până la 150 000$.
Grafic de plăți sezonier.
Până la 6 ani.
De ce suntem mai buni ?
Împreună cu Business Microcredit IFN, am inovat creditarea în domeniul agricol, astfel creditele noastre sunt accesibile oricărei afaceri agricole, inclusiv PFA, Intreprinderilor Individuale/Familiale, SRL, dar și Producătorilor Agricoli în baza atestatului de producător. Si asta nu e tot…

Ofertă de creditare în doar 48 ore
Prețuim timpul și știm că atunci când vine vorba de lucrări agricole sau investiții – acestea trebuie făcute la timp. Astfel, am dezvoltat o tehnologie rapidă de analiză a fiecărui dosar.

Ne-am facut cunoscuți prin recomandare
Un client satisfăcut, ne va recomanda întotdeauna unui alt prieten sau coleg de breaslă. Așa am reusim să acordăm deja peste 8 Milioane de USD.

Fără stres și alergătură
Asta e partea cea mai plăcută la noi – fiindcă nu trebuie să te deplasăzi ca să aduci acte. Nu trebuie să pregătești pachet de acte în prealabil. De deplasezi o singură dată – la semnarea contractului.

Credite pentru producatori agricoli
Acest produs a fost special conceput pentru cei care activeaza in baza atestatului de producator, neavand un SRL sau II. Ne-am dorit ca banii sa devina accesibili pentru toti.
Aplica direct aici pentru a obtine o oferta de finantare.

Credite pentru fermieri
Obtine pana la 150 000$. Grafic flexibil de rambursare.
Aplica online pentru o oferta de finantare, gratuit si fara obligatia de a lua un credit;
Cele mai populare sectoare finantate de noi

Zootehnie
Achizitie de animale de prasila sau cresterea septelului

Legumicultura
Sisteme si accesorii pentru sere si solarii productive

Apicultura
Marirea stupinei, dezvoltarea afacerii apicole
Ultimele noutăți
- MADR: un subsidiu va atinge peste 5 mii de Euro

- Producția de grâu ridicată la un nivel de peste 15 milioane de tone fiind cea mai mare recoltă din ultimii 14 ani

- Exporturile mondiale de porumb dulce conservat a ajuns la un miliard de dolari

- Crește ponderea grâului boabe în importurile europene de grâu

- Importurile globale de linte cresc la 1,7 miliarde de dolari

- Producția de cartofi a depășit din nou 40 de tone la hectar în unele țări din UE

