APIA a anunţat oficial că a demarat campania de primire a cererilor pentru culturile de plante aromatice care, începând din acest an, beneficiază de un sprijin achitat per hectar sub formă de ajutor de minimis.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură primește cereri de înscriere în Programul pentru susținerea producției de plante aromatice anul 2021, începând cu data intrării în vigoare a Hotărârii nr.652/2021 privind aprobarea programului de susținere a producției de plante aromatice pentru anul 2021 publicată în Monitorul Oficial nr. 610 din 18 iunie 2021 și până la data de 30 iunie 2021, inclusiv.
schema de ajutor de minimis, se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2021, pentru susținerea producției la plante aromatice, după cum urmează:
- Busuioc
- Cimbru
- Coriandru
- Fenicul
- Muștar
Plafonul total alocat acestei scheme de minimis este 6.000.000 lei echivalent a 1.231.400 euro, la un curs de 4.8725 lei/euro.
Conform APIA, valoarea/suprafață a ajutorului de minimis este de:
- 2600 euro/ha, dar nu mai puțin de minimum 0,5 ha pentru busuioc;
- 3400 euro/ha, dar nu mai puțin de minimum 0,5 ha pentru cimbru;
- 100 euro/ha pentru coriandru;
- 200 euro/ha pentru fenicul;
- 150 euro/ha pentru muștar.
APIA anunță și care sunt criteriile de eligibilitate pentru obținerea ajutorului de minimis:
– să fie înregistrați în Registrul Unic de Identificare APIA, denumit în continuare RUI și să dețină cod unic de înregistrare;
– să depună cerere de înscriere în program;
– să utilizeze o suprafață cumulată de minimum 1ha, cultivată exclusiv cu una dintre culturile de coriandru, fenicul sau muștar sau o suprafață cumulată de minimum 0,5 ha cultivată exclusiv cu una din culturile de busuioc sau cimbru,
– să obțină producțiile minime corespunzătoare culturii înființate, pentru care solicita ajutor de minimis
– să fie înregistrați în evidențele Registrului Agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu plante aromatice, în anul 2021;
– să facă dovada valorificării producției minime realizate prin documente justificative în funcție de forma de organizare.
Producțiile minime:
- 4000 kg plantă proaspătă/0,5 ha sau 650 kg plantă uscată/0,5ha pentru busuioc;
- 4000 kg plantă proaspătă/0,5ha sau 1000 kg plantă uscată/0,5ha pentru cimbru;
- 800 kg sămânță/ha pentru coriandru;
- 650 kg sămânță/ha pentru fenicul;
- 950 kg sămânță/ha pentru muștar.
Potrivit agenției, documentele justificative care atestă obținerea producției, o reprezintă contractul de vânzare însoțit de factura sau carnetul de comercializare. Termenul limită de depunere a acestor documente este 15 octombrie 2021.
- MADR: un subsidiu va atinge peste 5 mii de Euro

- Producția de grâu ridicată la un nivel de peste 15 milioane de tone fiind cea mai mare recoltă din ultimii 14 ani

- Exporturile mondiale de porumb dulce conservat a ajuns la un miliard de dolari

- Crește ponderea grâului boabe în importurile europene de grâu

- Importurile globale de linte cresc la 1,7 miliarde de dolari


